Esti nasa in 2017? Afla ce rochii se poarta!

Tradiția de a avea nași este specifică nu doar religiei ortodoxe, ci este întâlnită și în China, în anumite părți din Africa sau în religia evreiască. La noi, biserica cere obligatoriu ca nașii să fie cununați religios și să fie de aceeasi religie cu mirii, ceea ce a făcut ca, adeseori, ei să fie aleși dintre rudele părinților. Însă acum, tot mai mulți tineri își aleg nașii din rândul prietenilor apropiați, în compania cărora se simt deja confortabil și pe care îi cunosc de mult timp.

Fie că este vorba de botez sau de cununie, nașii sunt considerați părinți spirituali pentru copil sau pentru cei doi soți aflați la început de drum .

Să fii nașă la nunta unei persoane apropiate ție nu este treabă ușoară. Pe lângă onoarea pe care v-o fac mirii care vă roagă pe tine și pe soțul tău să le fiți părinți spirituali, veți avea și o mulțime de responsabilități,

Nașa este a doua persoană la care se uită de obicei invitații, după mireasă. Ținutele sunt îndelung analizate și comentate mult timp după ce oamenii s-au așezat la mese, așa că este important să ții cont de câteva reguli de bază. În primul rând, trebuie să fii elegantă, să arăți bine și să porți o ținută care îți complimentează forma corpului. În al doilea rând, nu trebuie să eclipsezi mireasa.

Câte rochii trebuie să poarte o nașă în ziua nunții?

Nu există o regulă fixă despre câte ținute trebuie să schimbe nașa în ziua nunții, însă două rochii, una pentru cununie și una pentru petrecerea de nuntă sunt suficiente. Alege o rochie de zi pe care să o îmbraci la cununia religioasă și o rochie elegantă de seară, în care să mergi la petrecere. 

Rochie lungă sau scurtă?

O regulă pe care trebuie neapărat să o știi este că rochia ta trebuie să fie aproximativ de aceeași lungime cu cea a miresei, astfel că în cazul în care ea nu decide altfel, va trebui să te conformezi. În orice caz, trebuie să îți alegi o rochie spectaculoasă și sofisticată, care să te diferențieze de restul invitaților.

Trebuie să mai știi că lungimea potrivită pentru rochia nașei este la nivelul genunchiului, așa că nu risca să comiți o greșeală vestimentară alegând una prea scurtă. În cazul rochiilor lungi, acestea trebuie să nu lase pantofii la vedere, dar nici nu trebuie să îi târăști pe jos poalele.

Știu că îți este destul de greu să alegi rochia ideală pentru tine  , astăzi am să-ți vin in ajutor cu cele mai noi modele de rochii pentru nasa propuse de  Voglia.ro  , magazinul online preferat al vedetelor din televiziune si al modelelor precum ( Mara Banica , Maria Constantin , Deea Maxer , Paula Mingine , Simona Trasca ,Denisa Bita , Andreea Lazar  si alte nume mondene pe care le poti vedea in tinutele Voglia pe facebook-ul Voglia.ro ).

Rochite de zi pentru nasa

Rochie roz Voglia

Rochie pentru nasa roz Voglia

ROCHIE DE OCAZIE ELEGANTA CU TULL BRODAT

Rochie de nasa albastra Voglia

Rochii de seara pentru nasa 2017 Voglia

Seara,imbraca o rochie lunga,fara maneci,dintr-un material vaporos si cu insertii cu dantela. Cat priveste culoarea,evita negrul si optează pentru albastru cobalt,mov,grena,roșu sau fucsia. Poarta tocuri,bijuterii cu pietre și opteaza pentru o geanta care sa se potrivească cu tinuta.

Rochie mov pentru nasa 2017

Rochie pentru nunta Voglia

Rochia de ocazie Voglia nu mai are nevoie de alte prezentari . Este perfecta pentru o nasa moderna care doreste sa fie in pas cu ultimele tendinte.

ROCHIE DE OCAZIE ALBASTRU ELECTRIC CU BRODERIE NEAGRA

Rochie verde empire Voglia

ROCHIE DE OCAZIE VERDE TIMEEA

Inca de mici visam sa aratam ca niste printese iar acum , acest lucru este posibil cu ajutorul rochiei de ocazie Voglia .Realizata din tull intr-o superba nuanta de verde, aceasta rochita impresioneaza datorita designului si a croiului remarcabil. Bustul buretat este confectionat din tull cu paiete delicate

ROCHIE DE OCAZIE VERDE TIMEEA

Rochie cu imprimeu Voglia

Rochia este perfecta pentru ocaziile speciale, care impun o tinuta mai somptuoasa , ea impresionand datorita design-ului sau original si extravagant.

ROCHIE ELEGANTA IMPRIMEU FLORAL CU PUSH-UP

Rochie de seara Voglia

Rochia este perfecta pentru ocaziile speciale, care impun o tinuta mai somptuoasa , ea impresionand datorita design-ului sau original si extravagant.

ROCHIE LUNGA VERDE CU STRASURI ARTISTA

Rochie pentru nasa Voglia

rochia pentru nunta Voglia confectionata din voal de culoare roz pudra, accesorizata cu plasa si cu un superb ornament floral din paiete in nuante de bej si roz este rochia ideala pentru femeile romantice si diafane.

ROCHIE LUNGA ROZ PUDRA CU PAIETE

Cam acestea au fost propunerile mele pentru astazi . Te pup , draga mea !

 

Machiajul meu pe parcursul sedintei  a fost asigura de Alina Panaitescu .

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *