Cinci modalităţi simple de detoxifiere a părului

Trndul curelor de detoxifiere a început să se aplice şi în cazul podoabei capilare. Hairstylistul Cristi Pascu ne dezvăluie câteva modalităţi simple şi eficiente prin care se poate face curăţarea în profunzime a podoabei capilare, echivalentă cu o cură de detoxifiere pentru organism.

„Detox-ul în cazul părului a apărut după ce obiceiul detoxifierii corpului a început să fie din ce în ce mai uzitat peste tot din lume. Este, ce-i drept, un concept puţin mai bombastic ca şi exprimare decât ca şi procedură, pentru că nu implică metode complexe cu anumite cure speciale, ca în cazul detoxului pentru organism”, spune Cristi Pascu.

Cui îi este recomandat? Detox-ul podoabei capilare se aplică persoanelor care sunt mai active, fac mult sport, merg la piscine sau celor care folosesc tot felul de chimicale sau substanţe în viaţa de zi cu zi.  „În cazul piscinei avem de-a face cu derivate ale clorului ce afectează structura firului de păr. La fel de afectate sunt şi doamnele care îşi supun părul unor tratamente chimice precum îndreptatul excesiv, decolorările si vopsirile repetate”, menţionează Cristi Pascu.

Hairstylistul recomandă urmatoarele metode de detox ale părului, realizabile cu uşurinţă acasă, menţionând însă că tratamentele profesionale pot fi urmate doar în salonul profesional de către hairstylist.

1. Şampoane ce curăţă în profunzime „Ca soluţie profesională, o persoană cu părul agresat de diferiţi factori trebuie să urmeze un tratament ce include şampoanele cu rol de a curăţa în produnzime. Ulterior, aplicăm un neturalizant care închide cuticula şi lasă parul gol pe dinăuntru, fără metale grele sau substanţe chimice. Abia după acest procedeu părul se poate trata şi te poţi aştepta să răspundă tratamentelor ulterioare”, spune Cristi Pascu.

2. Şampon cu sare de mare „Putem face detox-ul părului amestecând două linguriţe de sare de mare cu şampon hidratant. Amestecăm conţinutul până când sarea de mare se dizolvă, iar ulterior aplicăm pe părul curăţat în prealabil. Clătim cu apă rece. Veţi scăpa astfel de toate impurităţile şi celulele moarte. Puteţi folosi acest tratament o dată pe lună”, declară hairstylistul.

3. Şamponul cu miere „Amestecăm o linguriţă de miere cu 3 linguriţe de apă filtrată, iar pasta obţinută o aplicăm pe păr. Masăm scalpul, clătim cu apă caldă. Şamponul cu miere este o cură pentru păr pe care o puteţi folosi chiar şi câteva săptămâni. În toată această perioadă părul va elimina substanţele chimice ale şampoanelor obişnuite, iar mierea îl va face mai moale şi hidratat”, spune specialistul.

4. Oţetul de mere „Detox-ul cu oţet de mere poate fi făcut o dată pe săptămână sau o dată la două săptămâni. Amestecăm un sfert de cană de oţet de mere cu două căni de apă, iar mixtura o turnaţi pe păr după ce l-ati spălat. Oţetul de mere curăţă părul în profunzime şi elimină substanţele chimice”.

5. Detox cu bicarbonat „Bicarbonatul de sodiu face minuni şi în cazul unui păr afectat de substanţe chimice. Amestecăm o jumătate de linguriţă de bicarbonat cu trei căni de apă, udăm părul şi aplicăm soluţia masând părul în profunzime. Apa cu bicarbonat înlătură uleiurile, substanţele chimice, mătreaţa, lasă scalpul şi părul curat. Acest procedeu poate fi folosit o dată la două săptâmăni”.

Și daca am aflat cum să avem un par sănătos , a sosit momentul să vedem si câteva ținute care să fie in ton cu moda propuse de Voglia.ro  , magazinul online preferat al vedetelor din televiziune si al modelelor precum ( Mara Banica , Maria Constantin , Adriana Bahmuteanu ,Deea Maxer , Paula Mingine , Simona Trasca ,Denisa Bita , Roxana Vasniuc , Mădălina Bălan , Andreea Lazar  si alte nume mondene pe care le poti vedea in tinutele Voglia pe facebook-ul Voglia.ro )  .

Rochitele demai sus dar si alte modele in tendinta, le  gasesti in urmatoarele indicii :

Rochie lunga de ocazie roz Voglia

Rochie turqoise lunga Voglia

Rochie roz de ocazie Voglia

Rochie mov de ocazie Voglia

Rochie neagra crapata pe picior Voglia

Compleu elegant Voglia 2018

Rochie trei sferturi Voglia

Rochie trei sferturi portocalie Voglia

Rochie de nunta bordo Voglia

Rochie de ocazie cu perle Voglia

Rochie neagra Voglia

Rochie lunga neagra , crapata pe picior Voglia

Rochie verde tip balerina Voglia

Rochie lunga roz tip printesa Voglia

Rochie neagra tip Coco Chanel Voglia

Rochie rosie crapata pe picior Voglia

Rochie cu imprimeu floral Voglia

Rochie de ocazie albastra tip printesa Voglia

Rochie neagfra crapata pe picior Voglia

Rochie eleganta 2018 Voglia

Compleu elegant Voglia

Rochie roz de printesa Voglia

Rochie deosebita Voglia 2018

Rochie tip sirena cu broderie Voglia

Rochie neagra cu perle Voglia

Rochie lunga de ocazie Voglia

Rochie de ocazie din dantela Voglia

Rochie verde lunga Voglia

Rochie neagra din dantela Voglia

Rochie argintie cu perle Voglia

 Rochie verde din dantela Voglia

Rochie neagra din dantela Voglia

Rochie bordo din catifea Voglia

Rochie sexy din catifea Voglia

Rochie albastra din catifea Voglia

Rochie in doua culori din catifea Voglia

Rochie eleganta din catifea Voglia

Rochie din catifea 2018 Voglia

Rochie lunga din catifea Voglia

Rochie midi din catifea Voglia

Rochie verde din catifea Voglia

Rochie din catifea neagra Voglia

Rochie de petrecere din catifea Voglia

Rochie de petrecere din catifea Voglia

Rochie sexy din catifea Voglia

Rochie de seara din catifea Voglia

Rochie cu imprimeu din catifea Voglia

Rochie neagra din catifea Voglia

Rochie gri din catifea Voglia

Rochie verde smarald Voglia

 

Dacă ți-au placut ținutele de mai sus , poți cere detalii despre ele sau le poți comanda și la numărul de telefon 075 9049300 în intervalul 9;00- 17:00 .